2008/08/20
DESENEAZĂ PENTRU BUCUREŞTI – Un mesh de 256 de metri pătraţi pentru bucureşteni, la Universitate
Un mesh de 256 de metri pătraţi, cu desene realizate de bucureşteni în cadrul unei acţiuni de conştientizare, responsabilizare şi acţiune civică dezvoltată de echipa I love Bucharest în luna aprilie 2008, se află, începând din 28 iulie, pe schelele de la Universitate, pe strada Edgar Quinet.
În trei zile din luna aprilie, la fântâna de la Universitate, artiştii au oferit trecătorilor şevalete, invitându-i să deseneze propriile impresii vizuale, pe temele „De ce iubesc Bucureştiul?" şi „Despre Bucureşti".
Un teren de fotbal, maşini în trafic, mijloace de transport în comun, oameni, biserici, blocuri, avioane, chiar şi oiţe – ilustrând, realist şi metaforic, scene din realitatea citadină a capitalei anului 2008 – elementele desenate de trecători au fost recombinate de artişti în compoziţia printată şi expusă acum pe faţada Universităţii din Bucureşti.
Artiştii echipei I love Bucharest au ales acest suport, în general tipic pentru mesajele publicitare, deturnându-i destinaţia: un mesaj artistic de responsabilizare socială, rezultat prin mijlocirea unui exerciţiu de expresie şi comunicare interumană, o prezentare a identităţii bucureştene văzută prin prisma locuitorilor capitalei.
Proiectul Desenează pentru Bucureşti este organizat de Asociaţia din Pod şi se desfăşoară sub egida Anului European pentru Dialog Intercultural 2008, cu sprijinul Universităţii din Bucureşti, Primăria Sector 1, Fundaţia MORA, Swiss Cultural Programme in Romania, United Experts, Beta Cons, Avrig 35, Zest Romania, Business Magazin, Descoperă, MTV, ProFM Dance şi TimeOut Bucureşti.
Pentru mai multe detalii:
ilovebucharest.blogspot.com
Irina Abaza
Manager I love Bucharest
0724 015 905
irina.abaza@gmail.com
Mara Patrich
Coordonator artistic I love Bucharest
0723 404 617
marapatriche@gmail.com
Mihaela Miron
PR I love Bucharest
0726 172 276
elamiron@gmail.com